Stres, palpitatii, nou, necunoscut, chiar si un moment de panica, la un moment dat. Ma rog, acum imi vine sa rad, dar in a doua zi la noul meu job, eram destul de… nu gasesc cuvantul potrivit… ametita? Cam da! 🙂
Cum va fi oare? Cat de repede ma voi integra? Cum sunt colegii? Cum e sefa? Cum e seful? Tot felul de intrebari nepotrivite si menite sa creasca, total neproductiv, doza mea de stres… Desi la un moment dat am hotarat sa spun STOP tuturor intrebarilor, cu multa vitejie si deplina maturitate, 🙂 ei bine, nu prea mi-a iesit. Veneau intrebari una dupa alta, asa… insidios, ca si cand as fi lasat o usa intredeschisa, numai bine sa intre ele cand si cum doresc.
Ha! Ha! Ha! Totul pana la pranz!
La pranz, am iesit din birou cu gandul sa merg la masa. Urc in lift si peste cine dau? O doamna in halat de culoare fucsia: Doamna de la Curatenie! Minunata Doamna de la Curatenie! Minunata!!!
“Sunteti noua?” ma intreaba de dragul conversatiei, in spatiul stramt al cabinei. Si zambeste, cu mana in buzunarul halatului.
“Da, ieri am venit”, si nu am zis mai mult ca sa fac economie de aer.
“Ah, ati ajuns biiine! Aici e foaaarte bine. Sunt niste oameni foaaarte cumsecade. Eu sunt de doi ani aici si sunt foooarte bine. E foaaaarte frumos si bine. Sa fie intr-un ceas bun!”
Wow! WoW WOOW! Cand am coborat din lift, eram alt om, nou nout. Si cu ce pofta am mancat sandvisul de la fast-food ul de peste drum! Yammmiiii!! Si nu aveti idee cate sandvisuri as mai fi mancat!!!
Well, life is cool. We all are cool. Lugera way.