Cadrul Legislativ pentru Repausul Săptămânal
Codul muncii stabilește că împărțirea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, ca regulă generală, de 8 ore pe zi, timp de cinci zile, cu două zile de repaus. În plus, repausul poate fi acordat, de obicei, sâmbăta sau duminica, însă, dacă activitatea societății nu permite acest lucru, acesta poate fi acordat și în alte zile ale săptămânii, cu condiția caacesta să cumuleze 48 de ore consecutive.
De asemenea, legislaţia muncii stabilește că repausul zilnic, prevăzut între turele de lucru, nu poate fi mai mic de opt ore, aceasta ca excepție, deoarece regula este ca pauza între zilele de muncă să fie de cel puțin 12 ore consecutive.
Trebuie totodată să precizăm că în cazul orelor suplimentare, acestea nu pot depăși, decât în anumite situații bine definite, 8 ore pe săptămână. Salariatul va presta ore suplimentare, dacă este de acord, iar dacă refuză, nu va putea fi cercetat disciplinar din această cauză.
În concluzie, un salariat poate lucra cel mult 48 de ore pe săptămână (dintre care 8 ore trebuie să fie plătite ca ore suplimentare) și trebuie să aibă obligatoriu 48 de ore consecutive libere.
Codul muncii prevede însă că, pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii, se poate stabili o durată zilnică a muncii de 12 ore, însă o astfel de zi trebuie urmată, neapărat, de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Repausului saptămânal cumulat – Cum se acordă?
Codul muncii a prevăzut și cazul în care, în situații excepționale, repausul săptămânal ar putea fi acordat cumulat, „după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.”
Situația este prevăzută de art. 137 alin (4) şi angajatorii care se încadrează în aceste situaţii trebuie să respecte cumulativ cele trei condiţii conţinute de art. 137, respectiv:
– existența unei situații excepționale, respectiv, o situaţie care nu reprezintă o regulă la nivel intern, de organizare a activității, nefiind specifică unității.
– perioada maximă în care un salariat poate presta, neîntrerupt, o activitate pentru angajatorul său, să fie de cel mult 14 zile calendaristice.
– a treia condiție vizează autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și acordul organizației sindicale sau al reprezentanților salariaților, după caz. Aşadar, nu este suficient ca angajatorul să informeze inspectoratul teritorial de muncă, ci este necesară autorizarea acestuia, adică angajatorul trebuie să primească un înscris care să confirme că instituția a autorizat o astfel de situație.
Photo credit freepik.com
