Angajații unei Persoane Fizice Autorizate în 2024: Informații esențiale

Deși PFA-urile funcționează independent, acest lucru nu exclude posibilitatea de a avea angajați. Dimpotrivă, legislația le permite să angajeze până la trei persoane. Limitarea privind numărul de angajați este stabilită prin Ordonanța de Urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale:

” PFA poate desfășura activitățile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat și înregistrat în condițiile legii,” precizează Articolul 17 din Ordonanță.

Prin urmare, o PFA poate angaja până la trei persoane, tratându-i ca orice alt angajator conform legislației.

Printre aspctele pe care acești angajatori trebuie să le aibă în vedere amintim:

  1. Salariul minim brut pe economie care a fost stabilit la 3.300 de lei pentru anul în curs, un prag obligatoriu pentru orice angajator din România, pentru un program de lucru standard de 165,333 ore pe lună. Acest salariu minim brut beneficiază de un avantaj de netaxare de 200 de lei.
  2. Salariul minim diferențiat – În sectoarele specializate, salariile minime sunt diferite: 4.582 de lei lunar pentru sectorul construcțiilor și 3.436 de lei lunar pentru sectorul agricol și industria alimentară.
  3. PFA trebuie să aibă în vedere și regulile de înregistrare în RevisalContractul Individual de Muncă trebuie încheiat și înregistrat în Revisal înainte de începerea activității de către angajat, o obligație care revine angajatorului, respectiv PFA.
  4. PFA poate angaja atât pe durată determinată, cât și pe durată nedeterminată – CIM poate fi pe durată nedeterminată sau, în anumite situații prevăzute de lege, pe durată determinată. Referitor la durata muncii, CIM poate stipula normă întreagă (opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână) sau normă parțială (mai puțin de opt ore pe zi și sub 40 de ore pe săptămână).
  5. Pentru angajații part-time angajatorii vor plăti contribuții la valoarea salariilor minime – Este important de știut că angajatorii sunt obligați să plătească contribuții la pensii și sănătate pentru angajații lor part-time, plătiți sub 3.300 de lei (brut), raportate la valoarea salariului minim, diminuată cu cei 200 de lei netaxabili. Detalii despre contractele part-time și taxarea lor în 2024 pot fi găsite într-un material privind suprataxarea contractelor part-time publicat pe blogul Lugera.
  6. Limitări privind angajarea anumitor persoane – Legea impune anumite limitări privind angajarea anumitor categorii de persoane care se aplică și PFA-urilor. Spre exemplu, persoanele sub 15 ani nu pot fi angajate. În cazul străinilor, este necesară autorizaţia de muncă sau permisul de şedere în scop de muncă. De asemenea, angajarea se face pe baza unui certificat medical care atestă aptitudinea în muncă.
  7. La angajarea unui salariat, angajatorul trebuie să întocmească un dosar personal pentru fiecare persoană angajată. Această obligație este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 905/2017. Acest dosar trebuie să conțină:
  • actele necesare angajării;
  • contractul individual de muncă;
  • actele adiționale și celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
  • acte de studii/certificate de calificare;
  • orice alte documente care certifică legalitatea și corectitudinea completării în Registrul de evidență a salariaților.
  1. O persoană nu se poate angaja pe sine la propriul PFA – Conform OUG nr. 44/2008, acest lucru nu este posibil. PFA-ul oferă un cadru prin care o persoană își desfășoară activitatea profesională independent, beneficiind de un cadru fiscal și juridic simplificat față de societățile comerciale. PFA-ul nu este o entitate juridică separată, ci este chiar persoana fizică care își desfășoară activitatea în nume propriu. Prin PFA, titularul este considerat lucrător independent și își desfășoară activitatea pe cont propriu, nu ca angajat al unei companii. Astfel, nu există un contract de muncă între PFA și titularul său, deoarece aceasta ar însemna o relație de auto-angajare.

Trebuie să precizăm totodată că PFA-ul poate desfășura activitățile pentru care este autorizat, „singur sau împreună cu cel mult trei persoane, angajate de acesta, în calitate de angajator”, iar titularul unui PFA poate, de asemenea, să fie angajat al unei terțe entități, în același domeniu sau într-unul diferit față de cel autorizat pentru PFA.

Este importat de știut că activitatea desfășurată ca PFA poate fi considerată vechime în muncă, dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții:

  • activitatea ca PFA a generat venituri nete de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară în anul pentru care se face recunoașterea;
  • PFA-ul este înregistrat la Registrul Comerțului cu un singur cod CAEN sau cu codul CAEN principal pentru care se face recunoașterea.

Credit photo shutterstock.com

Angajarea Străinilor. IGI
WhatsApp Logo