Sa construiesti un sistem de recrutare care sa atraga cei mai talentati candidati de pe piata pare a fi o mare incercare pentru orice department de HR, indiferent cat de experimentat este.
Sa recrutezi si sa iti pastrezi aproape top performerii nu trebuie sa fie insa o chestiune de noroc, ci un proces consistent de recrutare care sa atraga in permanenta candidatii perfecti: cu abilitatile potrivite, cu competentele corespunzatoare si mai ales, pe cei care vorbesc in acelasi ton cu compania ta.
Cate organizatii, atatea obiceiuri si cutume! Tine insa cont si de urmatoarele sugestii care pot aduce consistenta pe care o promovam putin mai sus:
Valorile companiei – Comunica-le ori de cate ori ai ocazia, pe toate canalele pe care consideri ca mesajul tau ajunge la candidat: Facebook, Linkedin, Twitter, blogul sau site-ul companiei, in conferinte, in interviuri, cand faceti networking si obligatoriu in orice anunt de job pe care il postezi.
Angajeaza oameni pasionati – Angajeaza oameni care cunosc produsele sau serviciile organizatiei tale, oameni care cunosc industria din care faceti parte, oameni care se informeaza despre voi si care vibreaza in aceeasi directie cu organizatia voastra.
Nu grabi recrutarea – de cele mai multe ori, cand procesul de recrutare dureaza prea mult esti tentat sa renunti la unele dintre must-urilestabilite initial pentru profil. Repeta-ti de fiecare data cand esti dispus sa faci rabat: “Candidatul perfect nu este cel care poate face treaba, ci cel care poate face treaba si se poate integra in cultura organizationala si sa adere la valorile companiei.”
Atentie la sprinteri – Desi nu poti sa ii blamezi pe sprinteri pentru ca isi doresc sa avanseze rapid in cariera, pentru ca sunt vii, dibaci, abili si agili, succesul pe termen lung ti-l asigura pana la urma oamenii dispusi sa alerge langa tine la maraton. Asigura-te cand recrutezi ca cei pe care ii alegi in echipa nu vor parasi corabia pentru o alta oportunitate, mai stralucitoare.
Lucrezi cu o agentie de recrutare? Asigura-te ca asteptarile tale sunt clare si ca agentia iti este partener in acest proiect atat de important pentru tine.
Bun. Acum ca i-ai gasit si angajat pe cei mai buni, asigura-te ca alerga cu tine aceeasi cursa, in acelasi ritm!
Nu ii ingradi intr-un set de task-uri! Angajatii iti vor livra mai mult decat crezi ca pot, daca le vei da libertatea sa isi exprime si sa isi puna in aplicare ideile!
Acorda-le prezumtia de vor face bine si da-le sansa sa iti demonstreze acest lucru! Lasa-le libertatea sa isi cultive spiritul antreprenorial si sa contribuie! Vei sadi in ei increderea ca pot face, ca pot schimba si ca pot construi!
Pune-le la dispozitie instrumentele necesare pentru a reusi: lasa-i sa isi cultive maiestria, sa stie ca pot functiona autonom si mai ales ca munca lor are un scop, iar scopul acesta este cat se poate de important pentru organizatie.
Si pentru ca o echipa de performeri de top trebuie sa vasleasca, dupa cum spuneam, in acelasi ritm catre acelasi obiectiv, asigura-te ca organizatia ta urmeaza un program riguros de management al talentelor!
Sunt sigura ca ai puncte de vedere valoroase! Mi-ar face pacere sa putem completa impreuna acest mic ghid in ale recrutarii si mentinerii in echipa a talentelor si de aceea te rog sa nu eziti sa ne lasi un comentariu!
Monica Dona