Când discutăm despre munca de noapte, este important să avem în vedere nu doar efectele asupra sănătății și securității la locul de muncă, ci și impactul asupra echilibrului familial și social al angajaților. Recent, Codul muncii a fost completat prin Legea nr. 161/2024, care aduce noi reglementări pentru munca de noapte. Acestea includ interdicția de a obliga la munca de noapte nu doar femeile gravide, lăuze și cele care alăptează, ci și părinții care-și cresc singuri copiii.
„Studiile au demonstrat că organismul uman este mai sensibil noaptea la perturbările de mediu și la anumite forme solicitante de organizare a muncii și că perioadele lungi de muncă de noapte pot afecta sănătatea lucrătorilor și pot periclita securitatea la locul de muncă”, se arată în expunerea de motive a Directivei 2003/88/CE.
Codul muncii conține dispoziții favorabile pentru cei care desfășoară activități de noapte, dar pentru a beneficia de aceste drepturi este esențial să fie clar identificate condițiile în care un angajat intră în categoria „salariatului de noapte”, conform art. 125 alin (2) din Codul muncii.
Definiția salariatului de noapte
Salariatul de noapte este definit ca cel al cărui program de lucru include cel puțin trei ore în intervalul 22:00 – 6:00 sau cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. Astfel, indiferent dacă angajatul lucrează până la miezul nopții sau dacă, în medie, peste 30% din orele sale de muncă lunare se desfășoară noaptea, acesta este considerat salariat de noapte.
Reducerea timpului de lucru sau sporul salarial
Conform art. 126 din Codul muncii, angajatorul poate alege fie să reducă timpul zilnic de muncă al salariatului de noapte cu o oră fără a afecta drepturile salariale (lit. a), fie să acorde un spor salarial de 25% pentru orele lucrate noaptea (lit. b). Prioritatea ar trebui să fie reducerea programului de lucru, conform scopului Directivei europene care fundamentează aceste reglementări, asigurându-se astfel un nivel de superior protecție.
Durata maximă a timpului de lucru
Durata normală a timpului de lucru pentru salariatul de noapte nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea repausului săptămânal. Aceasta include și munca suplimentară, asigurându-se că angajații nu lucrează mai mult de 8 ore pe zi în medie, într-o perioadă de 24 de ore.
Condiții speciale de muncă
În cazul în care activitatea se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă, durata normală a timpului de lucru nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore. Aceste condiții speciale sunt stabilite de legislația națională, conform art. 125 alin (3) din Codul muncii.
Examen medical obligatoriu
Salariații care urmează să desfășoare activitate de noapte trebuie să fie supuși unui examen medical gratuit înainte de începerea activității. Medicul de medicina muncii va evalua aptitudinea lucrătorului pentru munca de noapte, pe baza fișei de identificare a factorilor de risc profesional.
Protecția sănătății angajaților
Dacă, ulterior începerii activității de noapte, sunt identificate probleme de sănătate legate de această muncă, angajatorul are obligația de a transfera lucrătorul la o muncă de zi pentru care este apt. Aceasta protecție este prevăzută de art. 127 alin (3) din Codul muncii, oferind angajaților siguranța că sănătatea lor nu va fi compromisă.
Excepții și protecție suplimentară
Femeile gravide, lăuze sau care alăptează pot presta muncă de noapte doar cu acordul lor și cu avizul medicului specialist. Părinții singuri nu pot fi obligați să lucreze noaptea, iar minorii (sub 18 ani) nu pot presta muncă de noapte sub nicio formă.
Deși România nu a ratificat Convenția 171/1990 privind munca de noapte încă, multe dintre prevederile acesteia sunt incluse în Codul muncii prin transpunerea Directivei 2003/88/CE, oferind astfel un cadru de protecție adecvat pentru salariații de noapte.
Sursa foto shutterstock.com
