În Monitorul Oficial nr. 135 din data de 16 februarie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 42/2023 al Ministerului Muncii privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România – nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011 care introduce în COR 13 ocupații noi.
Lista ocupațiilor practicate în cadrul economiei naționale care modifică și completează Clasificarea ocupațiilor din România – nivel de ocupație (șase caractere) se actualizează cu următoarele:
Nr. crt. | Denumirea ocupației | Codul COR |
1. | broker de servicii pentru afaceri | 331109 |
2. | consilier de cuplu | 263514 |
3. | evaluator accesibilitate | 242121 |
4. | inginer de securitate sisteme înglobate | 252912 |
5. | inginer în domeniul securității TIC | 252911 |
6. | instructor dresaj câini ghizi | 516403 |
7. | lucrător hotelier | 515110 |
8. | manager clienți strategici | 122110 |
9. | numerolog | 516102 |
10. | tehnician imprimare 3D | 311809 |
11. | tehnician inspecții și reparații pale de turbine eoliene | 311312 |
12. | tehnician instalare turbine eoliene | 311313 |
13. | tehnician mentenanță turbine eoliene | 311311 |
De asemenea, prin același Ordin sunt mutate, redenumite și eliminate unele ocupații din COR. Astfel:
- ocupația „inspector aeronautic” se mută din grupa de 2152 Ingineri electroniști în grupa de bază 2422 Specialiști în domeniul politicilor administrative la codul 242237;
- ocupația „specialist sisteme de calificare” se redenumește ca „analist ocupațional” și păstrează același cod 242313 în grupa de bază 2423 Specialiști în domeniul resurselor umane și de personal;
- ocupația „expert evaluator de întreprinderi” se redenumește ca „evaluator autorizat” și păstrează același cod 241251 în grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor;
- se elimină ocupația „expert evaluator de proprietăți imobiliare” cod 241252 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor;
- se elimină ocupația „expert evaluator de bunuri mobile” cod 241253 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor;
- se elimină ocupația „expert evaluator de active financiare” cod 241254 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor;
- se elimină ocupația „jurisconsult” cod 261102 din grupa de bază 2611 Avocați.
Anul trecut au intrat în Codul COR aproximativ o sută de noi ocupații, cele mai multe introduse ca urmare a solicitărilor utilizatorilor, dar și ca urmare a preluării unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor. Pentru anul în curs aceasta este prima modificare adusă Codului COR.