Cand lucrezi in comunicare interna, o buna parte din activitatea ta inseamna sa scrii si sa rescrii mesajele colegilor tai intr-un limbaj accesibil, pe care toti ceilalti sa il poata citi si intelege cu usurinta. De preferat dintr-o privire.
Sa luam exemplul concret al unui CEO dintr-o companie multinationala. Cum ar transmite el un mesaj simplu, ca acesta: “In zece ani vom face primii pasi pe luna.” Probabil ca ar suna cam asa: “Misiunea noastra este sa devenim lideri mondiali in industria aerospatiala, folosind la capacitate maxima inovatiile in tehnologie, construind astfel o punte catre viitor.”
Venind din partea unui finantist, probabil ca acelasi mesaj ar suferi cateva ajustari: “Pentru urmatoarea perioada vom realiza un provizion de 30% din CA in vederea dezvoltarii activelor companiei. Acestea vor constitui premisele pentru cresterea preconizata de companie pentru urmatorii 10 ani.”
Si, cand te gandesti de la ce am plecat… am doar o concluzie, in care o sa-mi permit sa il citez pe Homer Simpson insusi: It’s funny ‘cause it’s true.
Sunt convinsa ca te intrebi cum poate un om cu atat de multa carte sa spuna lucruri atat de greu de inteles. Probabil tocmai de aceea! Sunt si mai convinsa insa ca am un raspuns care justifica toate aceste mesaje ultra-alambicate pe care mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi ajunge sa le construiasca: blestemul sti-intei sau the curse of knowledge asa cum il gasiti in mai toate sursele.
In 1990, psihologul Elizabeth Newton a ilustrat blestemul stiintei intr-un experiement extrem de simplu. S-au luat doua grupe de participanti care aveau sa faca urmatoarele: o grupa urma sa bata ritmul pe o melodie ultra-cunoscuta si o grupa sa asculte si sa ghiceasca melodia pe care prima grupa o fredona. Inainte de a trece la treaba, insa, cei care bat ritmul au estimat ca vor avea o rata de succes de peste 50%. Ce s-a intamplat de fapt? Doar 2.5% dintre ascultatori au fost pe aceeasi lungime de unda cu cantaretul de ocazie.
Personal ii inteleg. Mi se intampla frecvent sa cant mai bine in capul meu decat atunci cand ma apuc sa bat darabana pe vreun acord, indiferent de cat de simplu.
Pentru cel care fredoneaza, cantecul suna de fiecare data foarte clar in minte. Pentru ascultatori, lucrurile nu mai stau deloc la fel. Sti-inta l-a condamnat deja pe cantaret si ii este imposibil sa re-creeze starea auditorului, sa isi mai asculte cantecul asemeni unui neinitiat. Si din pacate, la fel se intampla si cu mesajele pe care vrem sa le transmitem: din dorinta de a spune tot, ajungem uneori sa fim atat de seci, incat nu mai spunem nimic.
Iti recomand sa faci un test simplu, de data aceasta cu colegii tai. Ia o problema, orice problema, si mergi… la departamentul juridic, sa zicem. Alege-l pe cel mai tare jurist din departament si roaga-l sa te ajute. Aproape ca pot sa pun pariu ca nu vei primi in niciun caz un raspuns tintit pe care sa il intelegi cu usurinta.
Acum gandeste-te la tine si la automatismele verbale pe care le-ai dezvoltat. Iti suna foarte natural, nu? Dar pentru colegul tau din departamentul juridic? Oare au acelasi sens?
Comunicarea interna are un rol esential in organizatie. Acela de a se asigura ca mesajele sunt transmise si intelese de companie corect si ca fiecare intelege despre ce este vorba si stie ce are de facut mai departe.
Indiferent de job-ul nostru, fiecare dintre noi are misiunea de a se asigura ca atunci cand comunica mesajul a fost inteles de interlocutor, dar si ca a inteles atunci cand i se transmite un mesaj.
Nu uita: Comunicarea este o strada cu dublu sens pentru care ai nevoie de atentie distributiva.
Monica Dona
