Importanța formării profesionale continue a angajaților este mai accentuată ca niciodată, având în vedere dinamica schimbărilor tehnologice și necesitatea adaptării continue la noile cerințe profesionale. Legislația românească stipulează clar dreptul angajaților la concediu pentru formare profesională plătit de angajator. Acest drept, deși reglementat de peste două decenii, pare a fi adesea ignorat sau interpretat eronat, transformându-se într-o formalitate fără efect real.
Concediul pentru Formare Profesională: O Obligație Clară a Angajatorului
Conform articolului 194 din Codul Muncii, fiecare angajat are dreptul de a beneficia de programe de formare profesională, oferite și finanțate de angajator, indiferent de numărul de salariați. Acest drept subliniază necesitatea unei evoluții continue a competențelor profesionale, adaptate la cerințele pieței muncii.
Angajatorii cu cel puțin 20 de salariați sunt obligați să elaboreze și să aplice anual planuri de formare profesională, după consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, conform articolului 195 alin. (1). „Angajatorul persoană juridică care are mai mult de 20 de salariați elaborează anual și aplică planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților,” prevede actul normativ.
Articolul 195 alineatul (1) din Codul Muncii clarifică modul în care angajatorii trebuie să își îndeplinească obligația de formare profesională a angajaților: acest proces trebuie să aibă loc anual și necesită o colaborare strânsă cu angajații, indiferent de forma lor de organizare colectivă.
Indiferent de existența sau absența unei structuri colective a angajaților, este imperativ ca toate companiile cu un număr de cel puțin 20 de angajați să elaboreze și să implementeze planuri de formare profesională. Aceste planuri nu sunt doar o cerință formală, ci trebuie să se traducă în beneficii tangibile și concrete pentru personal.
Legislația oferă flexibilitate ambelor părți – angajatori și angajați – să dialogheze și să decidă împreună cum va fi pusă în aplicare obligația angajatorului de a facilita accesul la formare profesională, menținând astfel un echilibru sănătos în relația de muncă.
Obligația de a oferi formare profesională nu se limitează doar la companiile cu peste 20 de angajați, conform articolului 194 alineatul (1). Acesta specifică frecvența cu care angajatorii trebuie să asigure participarea angajaților la programele de formare profesională:
- dată la fiecare doi ani pentru cei care au mai mult de 21 de angajați;
- dată la fiecare trei ani pentru cei cu mai puțin de 21 de angajați.
Această responsabilitate implică nu doar organizarea programelor de formare, ci și acoperirea costurilor asociate, precum și asigurarea condițiilor necesare desfășurării acestora în timpul orelor de muncă, așa cum se detaliază în alineatul (2) al articolului 194.
Libertatea de Alegere a Angajatului
Un aspect fundamental al legislației este că, în cazul în care angajatorul nu își îndeplinește obligația de a oferi acces la formare profesională, angajatul are libertatea de a alege domeniul de formare. Aceasta reprezintă o opțiune personală și nu poate fi limitată sau condiționată de angajator. În plus, salariatul poate solicita un concediu pentru formare profesională plătit de angajator, a cărui durata poate fi de cel mult 10 zile sau de cel mult 80 de ore, după caz.
În această situație, responsabilitatea suportării costurilor pentru formarea profesională revine angajatului, care de asemenea are libertatea de a selecta domeniul de studiu. Este necesar ca acesta să transmită angajatorului o solicitare formală cu minimum 30 de zile înainte de startul programului de formare, menționând durata, data începerii, aria de studiu și entitatea care oferă formarea. Angajatorul este obligat să răspundă pozitiv acestei solicitări, cu excepția situațiilor în care absența angajatului ar afecta grav activitatea companiei. Chiar și în aceste cazuri, se caută soluții de compromis, menținând principiul cooperării și bunei-credințe.
Indemnizația și Beneficiile pentru Concediul de Formare
Angajatul în concediu de formare profesională primește o indemnizație echivalentă cu cea pentru concediul de odihnă, iar această perioadă este considerată muncă efectivă, neafectând dreptul la concediu de odihnă. Această prevedere legală asigură că angajații nu sunt penalizați financiar pentru alegerea de a se forma profesional.
Concluzii
În concluzie, legislația privind formarea profesională subliniază importanța dezvoltării continue a competențelor angajaților, oferind un cadru legal care încurajează învățarea și adaptarea la noile cerințe ale pieței muncii. Angajatorii trebuie să își asume responsabilitatea de a oferi acces la formare profesională, în timp ce angajații au libertatea de a alege domeniul de formare care răspunde cel mai bine aspirațiilor și planurilor lor de carieră. Astfel, relația de muncă devine una dinamică, bazată pe învățare continuă și adaptare, esențiale pentru succesul într-un mediu de afaceri în continuă schimbare.
Photo credit shutterstock.com
