Regulile privind conflictele individuale de muncă și termenul de apel se găsesc acum în Codul Muncii, în timp ce Legea dialogului social se axează pe aspectele referitoare la conflictele colective de muncă. În cazul conflictelor individuale, există posibilitatea ca părțile să recurgă la conciliere pentru a-și soluționa problemele, însă angajatul beneficiază de acces neîngrădit la justiție, ceea ce îi permite să își caute dreptatea în instanță în cazul în care nu se poate ajunge la un acord amiabil.
Conform Legii dialogului social nr. 367/2022, conflictul de muncă reprezintă „conflictul dintre angajați/ lucrători și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional, social sau alte drepturi rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale”. În prezent, în legea respectivă, nu mai regăsim definiția conflictului individual, fiind menționată doar cea a conflictului colectiv de muncă. Această situație a impus adoptarea unei ordonanțe de Guvern pentru a acoperi lipsurile în privința competenței în materie de conflicte individuale de muncă.
În Codul Muncii, conflictul de muncă se definește ca fiind „conflictul dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă”. Acest concept acoperă atât conflictele individuale, cât și cele colective.
Conflictul de Muncă – Ce se întâmplă în lipsa acordului părților?
În ceea ce privește conflictele individuale de muncă, angajatorul și angajatul pot să ajungă la un acord amiabil prin conciliere, în urma căreia să soluționeze problema. Cu toate acestea, legea garantează accesul neîngrădit la justiție pentru salariat, ceea ce înseamnă că acesta are dreptul să își caute dreptatea în instanță, iar angajatorul nu poate împiedica acest demers. Codul muncii precizează că, în cazul unui conflict individual de muncă, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință și să încerce să soluționeze problema pe cale amiabilă.
Dacă încheierea unui acord amiabil nu este posibilă sau a avut loc și a eșuat, salariatul poate alege să își caute dreptatea în instanță. Astfel, în vederea promovării soluționării amiabile și rapide a conflictelor individuale de muncă, contractul individual de muncă poate conține o clauză prin care părțile stabilesc că orice conflict va fi soluționat prin conciliere. Cu toate acestea, în absența unui acord pentru conciliere sau dacă aceasta a eșuat, salariatul poate să își caute dreptatea în instanță.
În ceea ce privește jurisdicția muncii, cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și cele colective sunt soluționate în primă instanță de către tribunalul în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă, sau, după caz, sediul. Aceste cauze sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar, iar termenele de judecată nu pot depăși 15 zile.
Potrivit Articolului 268 alineatul (1) din Codul Muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în diferite termene, în funcție de natura situației. Astfel, în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care persoana interesată a luat cunoștință de măsura adoptată referitoare la contractul individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, cererile pot fi depuse. De asemenea, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de sancționare disciplinară sau în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul plății unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariați, precum și pentru răspunderea patrimonială a acestora față de angajator, cererile pot fi înaintate. În situația constatării nulității unui contract individual sau colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, cererile pot fi depuse pe toată durata existenței contractului. În cazul nerespectării unui contract colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune. În afara situațiilor menționate, termenul general pentru formularea cererilor este de 3 ani de la nașterea dreptului.
Hotărârile pronunțate de instanța de fond pot fi atacate numai prin apel, cu condiția ca acesta să fie formulat într-un termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii. În cazul în care o parte pierde procesul, poate fi obligată, la cererea părții câștigătoare, să suporte cheltuielile de judecată ale acesteia.
Credit foto shutterstock.com
