Check in la job-ul perfect cu Loredana Elena Berteanu
Este o adevarata provocare, recunosc. Gasesc o mare provocare in a-mi imaginea si mai mult, a-mi transpune gandurile despre locul de munca perfect la scurt timp dupa ce am ajuns de la un loc de munca luat din necesitate. Este un exercitiu destul de periculos, avand in vedere ca dupa scurta escapada a imaginatiei nu ma asteapta decat o noua zi in fata biroului pe care l-am lasat ravasit in seara asta. Insa, daca stau sa ma gandesc bine, mai ravasit mi-ar fi sufletul daca nu mi-as permite sa evadez din cotidian pentru cateva momente si sa impatrasesc acele cateva lucruri care, in viziunea mea transforma un loc de munca intr-unul special, intr-unul perfect pentru mine.
Perfectiunea unui loc de munca este in definitiv un conceput subiectiv si as indrazni sa afirm ca, mai mult de atat este si unul relativ. Poate pentru anumite persoane locul de munca perfect este acela pentru care te trezesti dimineata inaintea alarmei, iar pentru altii locul de munca perfect e acela care te motiveaza sa nu-ti amani alarma mai mult de 3 ori consecutiv. Ceea ca e vreau sa subliniez este ca, in randurile de fata nu impun un standard al perfectiunii in ceea ce priveste un loc de munca, ci pur si simplu imi exprim propriile ganduri, asteptari, ilustratii imaginative care mi se contureaza in minte la simpla mentionare a acestei structuri.
In fapt, cand ne putem da seama ca locul de munca a atins perfectiunea? Exista o grila care trebuie completata in prealabil si care ne-ar putea garanta alegerea facuta? Propun totusi sa nu ne avantam in speculatii inainte de a nu lua in calcul pragmatismul categoric pe care il impune „un loc de munca”, dar totusi nu mi-as dori nici ca imaginatia sa fie cea infranata. Doza de pragmatism nu-mi lipseste niciodata, iar pe cea de imaginatie tocmai am luat-o cand am inceput sa scriu. Astfel ca acum ma simt pregatita sa va impartasesc cateva aspecte care ar transforma un job intr-unul perfect pentru mine.
Nu, nu ma astept sa fiu data jos dimineata din pat de un stol de randunici, caci am trecut de perioada “Alba-ca-Zapada” si nu, nici nu visez la dimineti vesnic insotite. Diminetile sunt pur si simplu purtatoare de sunetul acela alert al toblelor care prevestesc ceva inedit, care transmit nerabdare, curiozitate, entuziasm. Acele dimineti vreau sa imi lase senzatia ca ma indrept catre un loc unde intalnesc noi provocari, unde urmeaza sa imi impun un set nou de obiective, ma descopar si redescopar laturi din viata unei agentii de publicitate. Da, agentie de publicitate, caci intr-acolo aspir, agentie in cadrul careia as vrea sa ma gaseasca celalata jumatate a diminetii.
Oamenii de la locul meu de munca pe care mi-l imaginez perfect imi sunt in primul rand colegi. Sunt colegi care incurajeaza competitivitatea, sunt perseverenti si rationali si mai presus de toate exigenti. Incurajeaza performanta si nu-mi ingaduie sa gresesc. Daca s-ar intampla sa gresesc aceeasi oameni se transforma in cei mai buni critici, dar care nu sunt indreptati spre reprosuri. Sunt indreptati spre solutii si argumente constructive, intr-adevar communicate pe un ton mai grav menit sa accentueze anormalitatea situatiei.
Colegii ma cunosc, imi cunosc capacitatile, limitele, stilul, creativitatea, stiu ceea ce ma motiveaza si stiu cand sa ma motiveze pentru a-mi mobiliza toate capacitatile pentru a ma autodepasi si a performa. Si da, inca vorbesc despre colegii de la locul de munca perfect, nu despre propria-mi mama. Dar in fapt, excat acest soi de relatie mi-o doresc. O relatie stransa, cu perioade bune si mai putin bune, condimentata cu subiecte care sa invite la dezbatere, cu puncte de vedere care nu sunt mereu unanime, o relatie in urma careia la sfarsitul zilei regasesc acel sentiment de apartentea, acel confort pe care il regasesti si in bratele unei mame.
Intr-un astfel de loc ma imaginez, langa astfel de oameni ma vad depasindu-mi limitele si doar un astfel de cadrul m-ar determina sa imi impartasesc experienta pe o retea sociala si sa-mi fac publica recunostinta. Da, cu siguranta mi-as da check in intr-un astfel loc si nu m-as opri doar la atat, ci as atasa si o poza cu un zambet larg, onest si sper eu ca si molipsitor.
Loredana Elena Berteanu
